Am descoperit o carte care m-a atras imediat, scrisa de Mircea Eliade, care se numeste Patanjali si Yoga. Am regasit o perspectiva interesanta adusa de autor in raport cu cunoasterea de sine si o recomand cu caldura tuturor celor interesati de acest subiect.
Mircea Eliade a locuit si studiat cativa ani in India. Doar eu am in biblioteca personala 3 carti scrise de el in legatura cu yoga, asadar putem trage concluzia ca este un subiect pe care l-a studiat si asupra caruia a zabovit destul de mult.
In aceasta carte se porneste de la ideea ca iluminarea din perspectiva yoga nu e asociata divinitatii ci presupune o eliberare prin cunoastere a sinelui insusi (sine = spirit/suflet), ca fiind etern, liber si pasiv. Sinele (purusa) nu poseda inteligenta caci nu are dorinte, dureri, sentimente, ganduri etc; acestea toate nu sunt eterne, deci nu apartin spiritului, care este vesnic liber. Eliade afirma ca in mod eronat el este asociat cu inteligenta (budhhi) care este doar un “‘produs mai rafinat” al substantei primordiale sau naturii (prakriti) – iar perceptia, memoria, rationamentul etc apartin de fapt inteligentei. El afirma ca omul cunoaste si intelege prin mijlocirea intelectului (budhhi), care fiind un produs al naturii (prakriti), un fenomen, nu poate intretine relatii de cunoastere decat cu alte fenomene din seria de creatii ale substantei primordiale, in nici un caz nu va putea cunoaste sinele. Doar un alt instrument de cunoastere, diferit de intelect, care sa nu implice deloc materia ar putea ajunge la intelegere si cunoastere.
Eliade mai mentioneaza despre aceasta cunoastere ca este o simpla “trezire” care descopera esenta Sinelui, a spiritului si dezvaluie imediat realitatea. Aceasta cunoastere veritabila si absoluta – care nu trebuie confundata cu activitatea intelectuala, de esenta psihologica – nu este obtinuta prin experienta, ci printr-o revelatie. Revelatia se intemeiaza pe cunoasterea realitatii ultime, adica pe aceasta “trezire” in care obiectul se identifica intru totul cu subiectul. (Sinele se contempla el insusi; el nu se “gandeste”, gandirea fiind si ea o experienta si ca atare tine de prakriti.)
Autorul precizeaza ca in filozofia indiana “eliberarea inseamna de fapt abolirea ideii de rau si durere, adica luarea la cunostinta a unei situatii deja existente dar asupra careia ignoranta isi arunca valurile. Suferinta dispare de la sine din clipa in care intelegem ca e exterioara spiritului sau sinelui, ca priveste doar personalitatea umana”. Cand indianul dobandeste “libertatea” cu ajutorul cunoasterii metafizice si prin Yoga el nu mai are constiinta lui “eu actionez” ci a lui “se actioneaza” prin el, obiectiv, dezinteresat, fara a-si urmari “fructul”, oricat de departe doreste, fara a se teme de nimic, caci pentru el faptele sale nu mai au nici consecinte si deci nici limite. Eliberatul “nu se mai bucura de o constiinta personala, alimentata de propria sa istorie, ci de o constiinta martor care inseamna luciditate su spontaneitate pure”.
Dupa parerea lui Patanjali cunoasterea metafizica nu poate ea singura sa-l conduca pe om la eliberare ci doar pregateste terenul in vederea dobandirii libertatii. Eliberarea trebuie cucerita cu ajutorul indeosebi al unei tehnici ascetice si al unei metode de contemplatie. Scopul Yogai fiind de a suprima constiinta normala in favoarea uneia calitativ diferite, care implica pe langa filozofie si o tehnica fiziologica.
Rolul subconstientului este important pentru yoga fiind cel care conditioneaza nu doar experienta actuala a omului ci si predispozitiile sale native precum si deciziile sale voluntare din viitor. Cu mult inaintea psihanalizei, Yoga a aratat importanta rolului jucat de subconstient – obstacolul cel mai serios pe care trebuie sa-l depaseasca yoghinul – prin rezistenta pe care subconstientul o opune oricarui act de renuntare si de asceza, oricarui act care ar putea avea ca efect eliberarea sinelui. Spre deosebire de psihanaliza freudiana yoga nu vede in subconstient doar libido-ul ci aduce la lumina circuitul care leaga constiinta de subconstient, vazandu-l ca “matrice si receptacul al tuturor faptelor, gesturilor si intentiilor egoiste, adica dominate de “setea de fruct”, de dorinta de autosatosfactie, de saturare, de multiplicare”. Tot spre deosebire de psihanaliza yoga crede ca subconstientul poate fi cunoscut, dominat prin asceza si chiar cucerit cu ajutorul tehnicilor de unificare a starilor de constiinta.
Eliade mai explica despre omul care se infraneaza pe sine la perfectie asemanandu-l cu un vizitiu indemanatic, care stie sa-si stapaneasca simturile, ca acest om intelept, cu mintea concentrata ajunge la capatul drumului si obtine eliberarea. “Aceasta infranare puternica a simturilor se numeste yoga (concentrare). Atunci omul devine atent…”
Eu am acum cativa ani buni de cand practic Yoga – am invatat-o urmand cursurile unei scoli acreditate pentru certificarea profesorilor de yoga din Bali. Lasand la o parte beneficiile acestei practici pe care nu doar ca le simt la nivelul corpului – care a devenit mai puternic si flexibil, dar sunt si vizibile – nici la 20 de ani nu cred ca am fost asa in forma :), m-a ajutat sa obtin pretiosul “self awerness”. Daca pana atunci am trait pana la 40 de ani deconectata de mine si de corpul meu, fiind pe pilot automat, am reusit sa ma cunosc, sa ma SIMT conectata cu mine insumi si chiar sa obtin control la nivelul corpului, mintii si a respiratiei – care faciliteaza comunicarea dintre cele 2, avand un mare impact asupra lor. In ceea ce priveste cunoasterea de sine am inceput sa fac sapaturi initial facand o multime de teste de personalitate, valori etc si studiind tot ce tine de aceasta parte. Toate aceste informatii vin pe calea intelectului si am resimtit si eu limitarea acestora simtind o nevoie de a completa, de a merge in profunzime, catre niveluri non-cognitive de cunoastere: arta, lucrul cu corpul, inteligenta somatica etc. Adaug ca aceasta orientare catre niveluri non-cognitive e specifica octavelor de dezvoltare verticala superioare, facilitand dezvoltarea umana si ajutand individul sa cuprinda o perspectiva mai mare a realitatii.
Sa tinem asadar cont de importanta acestei pretioase cunoasteri si sa ne cultivam constant aceasta curiozitate!
