Pentru o stare de bine cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa renunțam la presiunea Perfecțiunii si sa acceptam Imperfecțiunea, faptul ca ființa umană perfecta nu exista.
O astfel de acceptare ne va ajuta atât in relația cu noi înșine cât si cu cei din jur. Pentru noi aduce cu ea un sentiment plăcut eliberator, o deschidere a peșterii in care ne-am închis, fata de acceptarea fricilor si a anxietăților. Afișarea acestora, arătarea vulnerabilităților, renunțarea la măști pe lângă faptul ca ne ajuta sa fim autentici si sa avem o minte deschisă este ceea ce ajuta adevarata conexiune umană sa se producă, adică relațiile adevărate cu cei din jur sa înflorească. Iar calitatea relațiilor cu cei din jur au un rol semnificativ pentru calitatea vieții noastre.
Așa cum atât de frumos ne explica si Alain de Botton mai jos, sa bagam bine la cap faptul ca nu exista partener, copil, părinte sau adult perfect! Nici nu avem nevoie noi, sau cei din jur, sa fim prefecți, avem însă nevoie sa fim cât mai buni posibil. 🙂
Asta ne si doresc tuturor in noul an, sa ne acceptam cu blândețe si bunătate imperfecțiunile noastre si ale celorlalți si sa ne străduim sa fim o varianta imperfecta cât mai buna posibil a propriei persoane! 🙂🥰
Despre acceptarea imperfectiunilor 🙂