James Clear a petrecut ani de zile perfecționând arta și studiind știința obiceiurilor, inspirandu-se din cele mai noi descoperiri din psihologie, biologie și neuroștiințe. Cartea sa Atomic Habits este un ghid folositor pentru a scapa de deprinderile neconstructive și pentru formarea obiceiurilor bune, pe care ne arată cum le putem face sa devina de-a dreptul inevitabile :).

Am citit cartea în urma cu cateva luni, fiindu-mi recomandata de un prieten, atunci când am menționat că îmi doresc să renunț la un obicei vechi de 20 de ani, adică la fumat. Prietenul meu mi-a spus atunci că a descoperit în cartea aceasta recomandarea de a înlocui obiceiul de care vrei sa scapi cu unul bun, care îți face plăcere, de exemplu aș putea citi când îmi beau cafeaua, in loc sa fumez. Mi-a plăcut tare mult ideea și am căutat rapid cartea, care pe langa aceasta recomandare mai are o mulțime de informații bune și interesante, care ne pot ajuta să atingem diverse obiective (slăbit, sport, citit, etc), să ne dezvoltăm, să depășim lipsa de motivație și să devenim cu un pic mai buni cu fiecare zi care trece. M-am simțit pregătită să încerc din nou (a treia oară, o fi cu noroc :)) să renunț la acest obicei nociv in urma cu 3 săptămâni și iată că deocamdata am reușit 🙂 și chiar mi-a fost mai ușor, cel puțin până acum, față de încercările trecute. Am mai încercat in urma cu câțiva ani cu ajutorul cărții lui Allen Car – In sfârșit nefumător, carte menționată chiar și de James Clear – cand am reușit să nu mai fumez timp de 2 luni și din nou anul trecut, când am rezistat 4 luni fara a fuma. De data aceasta însă sper că deja am devenit nefumătoare. Am început ușor să fac și mișcare și sper sa devin dependentă de ea, să nu mai las o zi să treacă fără a face mișcare :).

Obiceiul este definit ca o rutină individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni, ca o reacție reflexa la o situație specifică. Autorul ne spune că nu există o regulă unică în a adopta obiceiuri pozitive, însă stâlpul de rezistență al cărții sale îl reprezintă un model de rutină in 4 etape: indiciu, dorința, reacție și recompensă. Indiciul declanșează dorința; dorința declanșează reacția; reacția duce la obținerea recompensei, care va satisface dorința și va fi asociată indiciului. Acest ciclu stă la baza formării unui obicei reflex și se numește bucla habituală. Pornind de la acestea, autorul prezintă cele 4 legi ale schimbării comportamentale, care sunt practic niste pârghii folositoare pentru formarea obiceiurilor bune, iar prin inversare, pentru a scăpa de obiceiuri neconstructive:

Legea I ( indiciul) – Indiciul trebuie sa fie vizibil

Legea a II-a ( dorința) – Acțiunea trebuie să fie atractivă

Legea a III-a ( reacția) – Acțiunea trebuie să fie ușor de executat

Legea a IV-a ( recompensa ) – Acțiunea trebuie să ofere satisfacție

Strategiile prezentate în el se adresează și sunt de ajutor tuturor celor care vor să-și stabilească un sistem gradual de perfecționare, fie că e vorba de sănătate, finanțe, relații, productivitate sau de toate la un loc. Autorul susține că micile obiceiuri produc marile diferențe între oameni și că tindem să subestimam valoarea micilor progrese zilnice. Strategia de îmbunătățire cu 1% este una pe termen lung iar diferența pe care o creează în timp micile progrese este surprinzătoare. Se pare că atât victoriile cât și eșecurile minuscule se acumulează, producând efecte majore. Rutina este dobânda compusă a autoperfecționării. Valoarea obiceiurilor pozitive și costul celor negative devin sesizabile atunci când privim retrospectiv, pe o perioadă mai mare de 2, 5 sau 10 ani.

Deseori ignoram micile schimbări pentru că nu par să conteze pe moment: daca mergi la sală 3 zile, nu vei fi in formă, daca studiezi zilnic o oră limba chineză nu poți spune că ai învățat-o, daca pui deoparte într-o lună o sumă de bani, evident că nu devii milionar, etc. Pentru că rezultatele nu sunt spectaculoase, devenim delăsători. E însă important să înțelegem că timpul multiplica efectele fiecărui obicei pe care îl întreținem, pozitiv sau negativ. Greutatea corporală ne oglindește obiceiurile alimentare, forma fizică pe cele legate de mișcare, cunoștințele oglindesc rutina studiului, banii economisiți reflectă obiceiurile financiare. Marile realizări pornesc cu pași mărunți; cu fiecare repetiție, obiceiul încolțește și crește viguros. Chiar daca nu sesizezi rezultate remarcabile in prima etapă după micile schimbări, fii perseverent, rezultatele vor veni. Autorul subliniază importanța depășirii momentului dezamăgirii din stadiile incipiente printr-un citat al reformatorului social Jacob Riis: “Când totul îmi pare zadarnic, privesc cum meșterii pietrari izbesc roca, uneori și de sute de ori, fără că în ea să apară o singură crăpătură. Apoi, la a o sută una lovitura, piatra crapă in două, iar eu știu că nu acea lovitură a spart-o, ci toate cele de dinaintea ei.” 

Chiar dacă alergi de o lună și fizicul tău încă nu o arată, bucură-te de micile progrese, de procesul evolutiv in mijlocul căruia ești acum, punând accentul pe ceea ce dorești să devii. 

In concluzie, un obicei atomic se referă la o schimbare măruntă, la o îmbunătățire de 1%, la o practică sau o rutină ușor de efectuat. Ele sunt mici obiceiuri care construiesc în timp rezultate remarcabile, asemenea modului în care atomii formează molecule. Sunt mici, dar puternice. Puține lucruri pot avea un impact atât de mare asupra vieții ca îmbunătățirea micilor obiceiuri zilnice. Este important sa căutăm mereu modalități de a fi mai buni și sa fim orientați spre perfecționare continuă. Multe se pot construi dacă nu renunțăm și lucrăm susținut. De la o musculatură remarcabilă, daca nu vom întrerupe antrenamentele, până la cunoștințe și chiar avere remarcabilă, daca perseverăm cu lectura respectiv daca economisim  mereu. Vom câștiga prietenii solide, daca suntem mereu  atenți cu cei din jur. Efectul micilor obiceiuri nu se adună, se multiplică.

Recomand cu căldură citirea acestei cărți care pe mine m-a ajutat să înțeleg puterea obiceiurilor atomice. Mici schimbări, rezultate remarcabile :).

Despre obiceiuri :)…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *