Inca din primii ani ai vietii, adoptam o anumita “pozitie de viata” fata de noi si fata de ceilalati. Psihiatrul Dr. Thomas A. Harry (1910-1995)  s-a format initial in psihanaliza, sub tutela lui Harry Stack Sullivan, dupa care a devenit cel mai cunoscut popularizator al analizei tranzactionale initiate de Eric Berne. Autorul sustine ca majoritatea, chiar si cei cu o copilarie fericita, actionam din poztia “Eu nu sunt OK – Tu esti OK” demonstrand in ce fel aceasta “pozitie de viata” negativa contamineaza Adultul rational, facandu-ne vulnerabili in fata Copilului impulsiv si a Parintelui hipercritic. Autorul ne mai arata si in ce fel putem reface echilibrul sanatos dintre aceste trei stari ale personalitatii, devenind liberi, satisfacuti si OK cu noi insine si cu cei din jur.

Aceasta carte a fost prima mea interactiune cu Analiza Tranzactionala, mi-a fost recomandata de catre un trainer, in cadrul unui curs de la locul de munca si mi-a placut-o foarte mult. Este atat de simplu explicat totul incat chiar si un copil de 5 ani ar putea intelege. Eu chiar i-am explicat si fiicei mele, in varsta de 9 ani, bazele si a inteles.

Analiza tranzactionala este una dintre descoperirile promitatoare din psihiatrie a ultimilor ani, fiind o metoda de psihoterapie care are o abordare mai realista pentru ca il confrunta pe individ cu faptul ca e responsabil de ceea ce se petrece in viitor, indiferent de ceea ce s-a intamplat in trecut. Mai mult, le permite oamenilor sa se schimbe, sa obtina autocontrolul si sa descopere libertatea alegerii. Eric Berne, creatorul Analizei Tranzactionale, a definit unitatea minimala a relatiei sociale, adica orice interactiune umana, ca si tranzactie, iar Analiza Tranzactionala este metoda de examinare a acestei tranzactii in care “eu iti fac ceva si tu imi raspunzi”.

 La inceputul muncii sale Berne a observant ca in timp ce urmaresti si observi oamenii poti vedea cum se schimba, pe multe planuri. Sunt schimbari simultane in expresia faciala, in vocabular, in gesturi, in postura si in functiile corpului, care pot provoca roseata in obraji, pot face inima sa bata mai puternic sau ca respiratia sa devina mai ampla. Aceste, trei la numar, stari exista in toti oamenii, nu sunt roluri, ci realitati psihologice si sunt urmatoarele:

1.Parintele reprezinta o colectie uriasa de inregistrari externe, vazute si auzite, pe parcursul primilor 5 ani de viata, fiind in principal oferite de exemplul si declaratiile propriilor parinti/tutorilor. Informatiile au fost inregistrate direct, fara a fi prelucrate. Reprezinta conceptia despre viata invatata. Contine toate mustrarile, regulile si legile pe care copilul le-a auzit si le-a observat, toate “cum sa…”. Asa cum e inregistrata figura mamei plina de durere cand neindemanarea copilului aduce rusine asupra familiei din cauza vazei sparte in timpul vizitei la o matusa, e inregistrat si ganguritul de placere ale unei mame feicite si privirile pline de multumire ale unui tata mandru. Daca tinem cont ca aparatul de inregistrat functioneaza permanent, intelegem cantitatea uriasa de informatii din Parinte – putem regasi acolo tot ce trebuie si nu trebuie sa facem in viata: nu minti niciodata, sa nu ai incredere niciodata intr-un barbat/femeie, nu trece pe sub scari, etc. Indiferent ca aceste reguli sunt bune sau proaste, ele sunt inregistrate ca niste adevaruri venite de la cei care ne ofera siguranta, fiind inregistrari permanente care nu pot fi sterse, pot fi redate pe tot parcursul vietii. Aceste exemple restrictive, solicitante, uneori permissive, dar cel mai des limitative, ne influenteaza puternic existenta. Cand o persoana este hipercritica, Parintele este la control.

2.Copilul reprezinta inregistrarile interne (sentimente si emotii) ca raspuns la evenimentele externe (mama si tata in special) intre nastere si 5 ani – se produce o inregistrare simultana. Este practic o conceptie de viata simtita. Intrucat micuta persoana nu are nici un fel de vocabular in timpul celor mai importante dintre experientele sale timpurii, majoritatea reactiilor sale se reduc la sentimente. Este mic, este dependent, este prostut, neindemanatic si nu are cuvinte cu care sa construiasca intelesuri. Copilului neajutorat I se adreseaza o serie de pretentii, fara a tine cont de impulsurile acestuia: sa exploreze, sa stie, sa sparga, sa faca zgomot, sa-si goleasca intestinele si sa-si exprime sentimentele. Pretentia constanta, mai ales din partea oparintilor e sa renunte la aceste satisfactii primare pentru a castiga aprobarea parinteasca, care e un mister de neinteles pt copilul care inca nu face legatura intre cauza si efect. Pornind de la astfel de sentimente frustrante, copilul acumuleaza sentimente negative despre el insusi, ajungand la concluzia timpurie ca “Eu nu sunt OK”. La fel ca si Parintele, Copilul e o stare in care individual se poate transfera oricand. O serie de intamplari pot agata copilul “Non-OK” provocand o repunere in scena a unor sentimente de frustrare, respingere sau furie. Cand o persoana este sub controlul sentimentelor, Copilul a preluat controlul. Nevoia principala a Copilului este de a primi recunoastere, prin intermediul mangaierilor, in special. In Copil se afla si creativitatea, curiozitatea, dorinta de a explora si de a sti, de a atinge, a simti si descoperi.

3.Adultul se dezvolta dupa varsta de 10 luni si reprezinta viata gandita, informatiile acumulate si estimate prin explorare si testare. Prin Adult copilul incepe sa faca diferenta intre viata, asa cum i-au descris-o si demonstrat-o altii (Parintele) si viata asa cum a simtit-o, visat-o si fantasmat-o singur (Copil) – adica este viata asa cum o descoperim singuri, ca si Adulti. El examineaza informatiile din Parinte, sa vada daca sunt adevarate sau daca mai sunt potrivite acum -> respingere sau acceptare. El examineaza si Copilul pentru a vedea daca sentimentele sunt potrivite cu prezentul sau sunt arhaice precum si pentru a determina ce fel de sentimente pot fi exprimate in siguranta. El contine si informatii din Copil si din Parinte, actualizate si validate de Adult pentru a fi adecvate pentru realitatea actuala. Cu cat emancipam Adultul mai mult, cu cat acesta are mai multe si diverse experiente, cu cat este mai educat si acumuleaza mai multe informatii ultile, cu atat il intarim mai mult si ne este mai usor sa obtinem echilibrul.

Acum, ca ne-am familiarizat cu cele 3 parti din care cu totii suntem formati, trecem in revista cele 4 pozitii de viata, prin care ne raportam la cei din jur si la realitate.

1.Eu nu sunt OK – Tu esti OK – devreme in viata, ca si copil, tragem aceasta concluzie, pana in anul 2-3 de viata  suntem hotarati sa o pastram si ne va influenta toate actiunile. Aceasta este o decizie si poate fi schimbata cu una noua, doar atunci cand este inteleasa. In primele luni si ani din viata Copilul are nevoie de Recunoastere, prin mangaieri si vorbe de alint – aceasta fiind cea mai buna variant de a elimina frustrarea. Pana la finalul anului 2 de viata aceasta este fie confirmata si stabilita, fie face loc pentru una din urmatoarele pozitii;

2.Eu nu sunt OK – Tu nu esti OK – sursa semnelor de recunoastere si a mangaierilor devine rece, acestea inceteaza, poate apar pedepse, lovituri sau abandon – in acest moment Adultul isi blocheaza dezvoltarea deoarece sursa sade recunoastere este blocata. O persoana in aceasta situatie renunta, simte ca nu exista speranta. In cazul copiilor autistic, poate fi pozitia initiala, de la nastere; ei raman nenascuti psihologic. Tratamentul este greu, deoarece nu e recunoscuta autoritatea.

3.Eu sunt OK – Tu nu esti OK – aceasta este pozitia copiilor abuzati, a psihopatilor, fiind pozitia criminala. Lipseste sursa recunoasterii (Tu nu esti OK), exista doar varianta de autorecunoastere, Copilul se alina singur, in rest parerea nimanui nu conteaza si nu este luata in seama. Autoritatea nu mai exista.

4.Eu sunt OK – Tu esti OK – este prima pozitie constienta, fiind posibila prin antrenarea Adultului. Schimbarea vine in urma intentiei si a deciziei pe care o luam si este primul pas spre o experienta de transformare. INTENTIA este foarte importanta, fiind o pozitie pe care o alegem constient, prin care alegem cum ne raportam la cei din jur. Adultul poate recunoaste raspunsurile din Copil/ Parinte ale celorlalti si poate raspunde corespunzator, nu in acelasi fel, generant tranzactia Eu sunt OK – Tu esti OK.

 Practic si ceea ce facem noi aici este tot o activitate de emancipare, de intarire a Adultului. Cunoasterea, urmata si de punere in practica, bineinteles, a acestor informatii ne ajuta sa ii dam putere Adultului nostru, puterea de a birui un Parinte hipercritic, care apare in primul rand in noi insine, dar si in cei din jur si de a-i oferi Copilui impulsiv si frustrat eliberarea din povara groaznica a pozitiei “Eu nu sunt OK”.

 Despre asta este vorba in Analiza Tranzactionala. Daca va place subiectul va recomand sa cititi cartea Eu sunt OK –  Tu esti OK a lui Thomas A. Harry, veti gasi in plus o multime de detalii despre apicabilitatea acesteia, chiar si in cuplu, in relatiile cu copiii si cu adolescentii. Pe langa asta va recomand si cartile lui Eric Berne: Ce spui dupa buna ziua? si Jocurile noastre de toate zilele.

Concluzia la care putem ajunge, din nou, este ca perspectiva pe care o avem asupra realitatii e importanta, ca intentia noastra este punctual de pornire si cel mai important: noi avem controlul, la noi sunt butoanele si putem genera oricand o schimbare. Nu trebuie sa asteptam pe cineva sau ca ceva sa se intample pentru a ne impinge spre asta. Noi o putem face oricand si culmea e ca este un drum cu un grad redus de dificultate, interesant, de-a dreptul foarte placut si plin de satisfactii. Odata ce pornim pe el incepem repede sa ne simtim mai bine. Sa pornim atunci, cu pasi cat de mici, sa ne emancipam Adultul, sa-l expunem la informatii si experiente de calitate, care genereaza plus valoare. Putem gasi 30 de minute / zi cu care sa incepem, sa le dedicam lecturii, sau unui curs.

Eu sunt OK – Tu esti OK

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *